Istoria localității

Începînd de la prima menţiune documentară moşia satului Balasineşti a fost stăpînită de feciorul lui Movilă logofăt care la 12.03.1574 vinde moşia lui Gheorge Zitnicerul.

La 26 aprilie 1580 Iancu Voievod întăreşte lui Gheorge Clucer satul Balasineşti unde are părţi de moşie cumpărate de la Irimia Paharnicul.La 7 mai 1584 Petru Voievod întăreşte lui Toader şi fraţilor săi o săsime din moşia satului Balasineşti cumpărată de la Gherman şi femeia lui, Anuşca.

La 12 aprilie 1587 Gheorghe Pîrcălabul de Hotin cumpără şi el o parte de moşie din acest sat,care aparţine lui Ieremia mare Paharnic din Ţara de Jos lui  Simion paharnicul,fratelui şi surorilor sale,urmaşi ai lui Movilă logofătul.

La 1 decembrie 1638 Vasile Voievod domn al Moldovei întăreşte lui Racoviţă  Ceran logofătul satul Balasineşti cu heleşteu şi mori pe Vilia răscumpărîndu-i  din mîinile lui Tudor pîrcălabul cu 160 galbeni ungureşti.

1821- stăpînul moşier,Iordaghe Drăghici, fost spătar, trăia la Chişinău, la 26 iulie 1821 dă în arendă moşiile Balasineşti şi Colicăuţi lui Constantin Lelescu cu preţ de 9 mii lei pe an.

Dar la 24 august,  1822 acest arendaş a fost dat afară din moşie ca urmărea a unor plîngeri ale ţăranilor.

La 24 aprilie 1835 moşia satului Balasineşti se afla în stăpînirea lui Gheorghe Marazli. Marazli stăpînea 2309 desetine pămînt arabil, 260 de setine de păduri, iar în sat avea o fabrică de făcut răchiu precum şi 2 mori de apă.

Moşia a fost stăpînită numai de boieri pînă la reforma ţărănească înfăptuită de guvernul Rusiei după 14 iulie 1868, cînd sătenii au primit nadeluri 912 de setine de pămînt arabil.

După reformă 32 familii rămăseseră fără nadeluri de pămînt.

La sfîrşitul secolului al XIX-lea moşia a fost stăpînită de Vasilache. După moartea lui moşia a rămas lui Vidraşcu, care a lucrat la el. Vidraşcu a fost ultimul stăpînitor al moşiei. Casa fiicei sale există şi astăzi-locuieşte Gheorgheşan Alexandru.

Localitatea din raionul Briceni, menţionată documontar la  12 martie 1574 cînd feciorul lui Movilă logofăt vinde satul Balasineşti cu mori pe pîrăul Vilia lui Gheorghe  Jitnicerul pentru o mie de zloţi tătăreşti. Pentru acest sat logăfătul Movilă avusese privilegii  de danie de la Ştefan Vodă cel Bătrîn. Deci, satul este mult mai vechi . Săpături arhiologice în sat nu s-au facut.

Drept monument istoric ecleziastic poate servi bisereca din sat.

Bisereca din satul Balasineşti poartă hramul Sfinţiilor Trei Ierarhi. Zidită din piatră la 1892, a contribuit la construcţia bisericii 450 gospodari, era casă pentru preot .

Paroh-preot – Ştefan Bleşleaga nascut la 28 martie 1882, în serviciu de la 14 octombrie 1900

Diacon-cîntăreţ Constantin Panasine, născut la 21 mai 1875, în serviciu de la 1891 pe loc; de la 1925 .

În 1927 preotul a fost schimbat, a venit altul nou Mihail Guţu din s. Pererita,  a fost în serviciu pînă în 1976 .

Dascali au fost Gafton Gheorghe  apoi Svetchevici Vasile Isai, Guţu Gheorghe .

Din 1976 preot-protoereu Popovici Arcadie, a murit în martie 2001 .

Actual preot -Nimerencu Adrian.  Biserica din sat a activat permanent.

În incinta şcolii medii din sat există muzeul şcolii cu exponate bogate  care se referă la istorie, obiceiurile şi tradiţiile satului Balasineşti.

Am putea afirma că locuitorii satului nu au venit de nicăieri, trăiesc aici din cele mai vechi timpuri. Ne putem baza pe acele descoperiri întîmplătoare care au fost facute în urma lucrărilor agricole pe cîmp  cînd au fost găsite unelte de muncă din silex.  Acesta ne demonstrează că aici au existat populaţii din timpul Preistoriei. Nu sunt poricliţi nici într-un fel .

1. Satul Balasineşti nu a avut alte denumiri.

2. Satul are următoarele mahalale: Ponoara, Centru, Delnita, Saraleuca, Caina, şi Cernila.

Ponoara – partea de sus a satului de la biserică în deal şi pînă la vale, la rîu se numeşte Ponoara.

Demult pe acest loc nu erau case. Pămintul era hoporos, rău. Pe vremea unor ploi mari pămîntul se năruia la vale spre rîu. Unele locuri sau prabuşit iar lumea zicea ca s-au ponorît. Cu timpul satul s-a mărit. Au aparut case pe pamîntul care cîndva s-a năruit adica s-a ponorit. Cînd cineva îl întreba pe altul unde îşi face casă, răspunsul era că în ponoară, adica în locul cu pricină. De atunci mahalaua se numeşte Ponoara.

Centrul satului ocupă un teritoriu nu prea mare, un rînd-doua de case de o parte şi de alta a şoselei centrale.

Centrul e socotit inima satului. Cînd trece vre-un trecător prin sat, admiră frumoasele case din centru. Dupa centru se cunoaşte că satul este frumos, bine amenajat, cu gospodari harnici şi frumoşi.

În centru s-a aflat în trecut curtea boierească a lui Vasilache. Curtea era mare. Ea avea 1225m. Erau magazii cu doua etaje. Boierul a avut 3 copii: 2 băieţi şi o fată. A fost un boier rău, zgîrcit nu era pentru săraci.

Cernila – partea de sat  de la pîrîu spre stincuţă e numită Cernila.Denumirea mahalalei e dependentă  de un boier care a avut o moşie după stăncă. Pe locul de la marginea satului spre Berlineţ, între stinci trăia un boier cu familia Cernea. Oamenii îl socoteu pe boier  de om vrednic, cuminte şi bogat. El avea curtea în altă parte dar cînd venea la moşie, povestea multe, poposind la stîncuţă  cu omul lui de încredere, care păzea moşia. Unii oameni îl numeau după familie iar alţii îi ziceau Stîncuţă. Aşa  şi a rămas cu două numiri locul: Stîncuţă şi Cernila.

Caina – demult, locul în direcţia spre Caracuşeni n-avea nume. Era numai partea la vale –Cernila. Pămînturile din deal erau numite Fundoaia.

Că erau locuri rele, cu fundături. Partea spre Briceni era moşia boierului Fosa. Acolo era o movilă, spun oamenii, de pe ea se vedea România. Era numită movila Fosei, dupa pămîntul de acolo.

Pămînturile mai spre Briceni erau drepte şi se numeau Planul Popii. Iar pămînturile mai spre sat erau cele mai rele cu fundături. Primii locuitori de aici de pe pămîntul fundoaia au pus temelia satului. Mahalaua se numea Caina. Oamenii de aici lucrau pămînturile Ponoarei. Dar lumea zicea mahalaua Beşleenilor, Bugănilor, Chifiacenilor. Ei erau cei mai bogaţi din sat deci şi cea mai bogată mahalauă – puterea satului.

Saraleuca. Cu timpul satul se mărea. Partea satului dinspre Lipcani şi Ghilavăţ alcătuieşte mahalaua Saraleuca. Ea s-a format în anul 1918.

Era cea mai săraca mahalauă a satului.De aceea toţi o numeau aşa. Toţi oamenii din această mahalauă lucrau la boierul Iacubovschi, care avea moşia lîngă pădurea Drugan. Drugan a avut acolo o moşie după moartea lui a rămas alt  boier Iacubovshi. Cu timpul mahalaua a căpătat altă numire dată de  nişte ucraineni, care au trăit şi lucrau aici – CrasnaLeuca. Ei spuneau că-i mai frumos aşa, cîntînd-o. Azi mahalaua e frumoasă, bogată cu gospodari buni şi harnici.

Delniţa– se întinde spre satul Pererîta şi pînă la drumul ce duce spre Lipcani. Mai demult în această mahalauă nu era nici o casă. Erau numai pămînturi. Acolo, sus este un fantal, care a fost construit de turci, care au avut acolo olărie şi fabrică de spirt pe care o numeau Velniţa. Cu timpul a rămas numai fîntalul cu apă rece, cristalină. Oamenii nu ziceau apa de la Velniţă da de la Delniţă. Prin anii 50-60 ai sec.XX-lea pe acele locuri se afla via colhozului Chirov. Tot acolo se afla şi crama – locul unde se făcea vinul. Cu timpul via a dispărut şi oamenii au început să-şi construiască case. Aşa a aparut o nouă mahalauă – Delniţa, cea mai tînără şi mai frumoasă.

Din istoria bastinei

Balasineşti – sat cu centru primăriei Balasineşti, raionul Briceni, Republica Moldova. Este situat în partea Sud-Vest a raionului, pe malul rîului Vilia (afluient al Prutului), la 25 km de centrul raional şi 15 km de staţia de cale ferată Lipcani.

Satul Balasineşti a fost întemeiat în anul 1540. El era situat pe moşia unui boier foarte bogat, numit Tolstoi Petrea care trăia la Odesa. El avea 99 de moşii. Una din acelea moşii e şi pamîntul nostru. Moşia boierului începea de la movila din satul vecin Corjeuţi pînă la iarmarocul de animale din Lipcani. În moşia lui Tolstoi întrau satele Balasinesti, Pererita şi Şirăuti. Da Lipcanii întrau în moşia altui boier – Policarp.

Asta era una din cele 99 moşii ale lui Petrea Tolstoi.

Pentru prima dată satul a fost aşezat sus, pe delniţa lîngă fantalul care este şi acum. Nu erau multe case. Cînd au venit Turcii, a mutat satul pe locul care este şi acum. Sus au facut fantalul, o olărie şi o velnişă (produceau spirt).

Erau 25 de familii, adică şi suma caselor.

suma caselor

2- scădere rufeturile:
1 popă
1 dascăl

23 – ramîn birnici.

Birnicii:
Ion Spanac
Vasile Nechita
Simion brat lui
Nicolae Horia
Andrei Păpuşoi
Toader Smîntînă
Iacov Mondari
Ştefan brat Păpuşoi
Ilie sîn Toma
Toader Ivancescu
Petre Bădărău
Vasile Foamete
Grigore , morar
Dănilă , rus
Ivan , rus
Hrincul , rus
Silion ,văcar
Pricopie , rus
Ion , vornic
Ştefan , rus
Vasile Meteiaş
Timofte Ivanciuc

Costaşcu ce-i  la salahorie-

Date culese din Arhiva de stat – cartea   „Moldova în epoca feudalismului” , vol. II partea a- II-a.

Recensămintele populaţiei Moldovei din anii 1772-1773-1774

A selectat Pasat Lidia, ianuarie 1979

Sînt de acord cu elementele din componenta stemei. Propun şi o floare a soarelui, care simbolizeaza căldura frăţiei de veacuri a neamului nostru.

Legenda  satului Balasineşti

Demult, demult, era  un  boier pe  care-l chema Balasico. Avea casa  sus  pe  deal. Prin  vale  curgea  un  pîrîu. Boierul  avea  doua  fete: una Vilia  şi  alta  Băla.  Cea  mai  mare  era  Băla. Ea  nu   l-a ascultat  pe  tatăl  său,  l-a  părăsit,   îndrăgostindu-se de  un  flăcău   din  altă localitate, din  apropiere. Băla  trăia  la  el. La  părinte  nu  venea.  Atunci  tata, mînios că   l-a parăsit, nu  se  răspundea,   nici  el  la  ea. A ramas numai  cu  cea mai  mică Vilia. Era  mică, se  juca  pe  malul  rîului  cu  păpuşa. Într-un  moment a  scăpat-o în  apă. A vrut  s-o prindă,  cum  o  ducea apa,  dar  s-a  împiedicat   şi  a  căzut. N-a  mai ieşit  din  apă.  Au  dus-o  valurile  departe  pînă  în altă localitate. Din  întîmplare  a  văzut-o   un  baieţel  şi  a  strigat  la tatăl său. Au prins-o  şi  au  înmormîntat-o. A auzit  nu ştiu  cum  de  aceasta  şi boierul. Rămas  singur  el  l-a chemat  pe  acel  băiat să vină   la  dînsul. În  amintirea  fetiţei  pîrîul  l-au  numit Vilia. Iar  băiatul  pe  care  îl chema Sin  a  rămas să  trăiască pe  moşia   boierului  spunîndu-i  că  el  va  fi moştenitorul acestor  locuri.  De  aceasta  a auzit Băla şi  a  venit  la  tata,  cerînd să-i  facă  parte  din  moşie  şi  ei, fiindcă  e  fica  lui.  Tata  fiind  pe  patul  de  moarte,  de atîta  necaz,  i-a împărţit  pe  amîndoi: pe Sin şi pe  Băla aşa cum  le-ar fi  împarţit  pe  ambele fete: Băla şi Vilia. Doar în locul Viliei era Sin. I-a împărţit pe amîndoi frăţeşte. Jumătate moşie-Bălei, jumătate băiatului Sin. Toţi  se mirau, că ei se  împăcau   şi nu încălcau vorba părintelui. Iar cine trecea pe acolo, zicea că-i  moşia Balasin.

Există două variante de provenire a denumirii satului Balasineşti. Unii spun că denumirea provine de la denumirea boierului Balasico, iar alţii de la denumirea moşiei Balasin. Noi, cei care auzim putem crede, că denumirea satului  provine de la o denumire şi de la alta. Aşa spune legenda satului auzită de la moş Nichiţa Chifeac în anul 1966.

Aşezarea geografică a satului Balasineşti

Din speciile de plante incluse în cartea Roşie a  Republicii Moldova  pe teritoriul satului se întîlnesc :

Urechelniţa – pe dealuri
Ruscuţa  de primavară –  pe stîncă
Floarea –vîntului – în pădure
Viorele- în pădure
Ghioceii –în  pădure.

Animalele  ocrotite:

Mamifere:
Pisica  sălbatică
Jderul  de  păduri
Dihorul  de  stepă
Vidra

Păsări:
Barza
Vulturul
Stîrc galben
Buha  mare

Reptile:
Broasca  ţestoasă de  baltă
Vipera comună

Insecte:
Gîndac pocnitor  isnodes
Vaca popii,  rădaşca
Călugăriţa
Fluture  mahaon
Cal  de  stepă
Fluture  mare, ,, Ochiul păunului”
Viespe  gigantă.

Numarul  de  locuitori  în  satul   Balasineşti – 2762

Principalele naţionalităţi (%)
Români, moldoveni – 99%
Ruşi         -0,4%
Ucraineni                 -0,2%
Români                    -0,3%
Alte etnii                  -0,1% (beloruşi)

Principalele  confesiuni:
creştini-ortodoxi
penticostali
baptişti
Martorii lui  Iehova
(subotnici) atventiştii  zilei  a  şaptea.

Oameni cu care se mîndreşte satul Balasineşti.

1. Lîsîi Leonid Terentievici – Doctor habilitat în medicină.
2. Lîsîi Leonid Gheorghe – candidat în ştiinţe matematice.
3. Pasat Igor Efim –candidat în ştiinţe tehnice.
4. Dumanschi Ghenadi  -prorector al Institutului Naţional de Ed. Fizică
5. Rădulescu Teodor –director al “Woou balet Teodor”.

Din timpuri vechi locuitorii satului sau ocupat cu agricultura, cultivarea cerealelor  a fost o prioritate pentru sat .

O altă îndeletnicire a sătenilor tradiţională a fost creşterea vitelor, oilor, cailor , porcilor şi pasărilor.

Pe timpul sovetic  ferma de vite mari  cornute era vestită în raion şi în republică. Tradiţionale îndeletniciri au fost pomicultura şi legumicultura .

Meşteşuguril casnice  tot sînt tardiţionale. Dupa cum spune N. Iorga: …prin tradiţie  sîntem creşini ortodoxşi”.

Deci pe stema satului ar putea sa fie : în centrul un  spic de grîu,  jos cîteva  mere, pe jumătate acoperite cu snopul, deoarece chiar în timpul de azi fiecare gospodar se ocupaă cu creşterea bovinelor. Sus în stemă – o pereche de coarne  aurii. Între coarne o steluţă cu  6 raze,  ce simbolizează 6 măhaălăli. În partea dreaptă, monumentul de arhitectură  unical din sat, bisirica.

În partea stîngă o săgeată semicerc, în capăt o suveică aurită.

Din istoria şcolii

Şcoala parohială bisericească a fost recunoscută de autorităţi în anul 1862. În anul 1898 proprietarii Marazlii declară zemstvei judeţiene că sînt gata să construiască o clădire nouă pentru şcoală care a fost terminată în toamna anului 1903.  Ca învăţătoare lucra Olga Jucovschi.

Din amintirile fostului elev al anului 1917 Guşevatîi Gheorghe Vasile, născut în anul 1907:

A început şcoala în anul 1917 în satul natal Balasineşti. A învăţat un an la şcoala unde se învăţa, citirea, scrirea”Zacon bojii” în limba rusă şi „Novîi testament. Dascălul preda în şcoala molitvenic preotul învăţa Novîi testament.

Din anul 1924 vine în şcoală ca director Rotaru Ion Feodor. Şcoala dispunea de încăpere în care învăţau 4 clase şi 4 învăţători. Ciobanu cu soţia, Timofte Pasat, Ilie Galinschi.

Şcoala avea 10 hectare de pămînt şi 2 cai. Clădirea şcolii era nu prea mare, avea 2 întrări: una la răsărit şi alta la mijloc dintre şleah.

Domnul director  Rotaru era un om serios bun şi gospodăros. El locuia în şcoală.

Într-o cameră a şcolii învăţau două clase de elevi: clasa 1 şi clasa 2. Învăţător pe atunci (anii 1935-1936) era Vasile Breanu. Încăperea şcolii a fost mărită în anii 1938-1939 cu încă 2 clase mari şi luminoase. Se învăţa clasa a  treia şi a patra. Din anul 1940 şcoala se transformă din şcoală începătoare în şcoală de 7 ani,în care au învăţat 149 elevi. Ca director  a lucrat Telepencu Vasile, iar învăţătorii erau: Ion Feodorovici care preda limba moldovenească, Eudochia Efimovna care învăţa clasele primare, Bril care învăţa limba germană, Telepenco – limba ucrainească etc. Din anii 1941 pînă-n 44 şcoala iar revine la alfabetul latin. Director pe atunci- iar domnul Rotaru.

În anul 1944 –toamna –ca director lucrează Conţevici. În şcoală funcţionau 4 clase pînă-n anul 1946.

Din anii 1946-1947 şcoala revine la învăţămîntul de 7 ani. În şcoală funcţionau cîţiva învăţători şi învăţau cam 150 elevi.

Din anul 1949-1952 ca director al şcolii lucrează Palamari Vasile.

Din anul 1952 pînă-n 1956 ca director lucrează Jitari Gheorghe Nicanor, apoi în anul 1956-1957 Miron Constantin.

Din anul 1957 ca director al şcolii a lucrat Voloseţchii Petru pînă în 1969.  În anul 1962 şcoala de 7 ani se transformă în şcoală de 8 ani. Iar în anul 1968 –  în şcoală medie în anul 1967 se dă  în exploatare clădire nouă a şcolii din sat. Din această perioadă şi pînă-n prezent au terminat şcoala medie 575 elevi.  Absolvenţii  şcolii medii  lucrează în toate domeniile gospodăriei naţionale.

În prezent în şcoala medie Balasineşti lucrează 35 pedagogi dintre care 27 au studii superioare şi 8 au studi medii speciale. După vechimea în muncă pînă la 3 ani –

De la 3 la 8 ani – 6 pedagogi.

De la 8 la 13 ani –9 pedagogi.

De la 13 – 18 ani – 6pedagogi.

Mai mult de 18 –14 pedagogi.

Actual şcoala e amplasată în trei clădiri – una de bază şi două auxiliare cu o suprafaţă de 2888 m2 dispune  de 18 săli de clasă inclusiv 10 cabinete: fizică, chimie, geografie, matematică, limba română, limba modernă, bazele informaticii şi tehnicii de calcul, 13 computatoare cu o suprafaţă de 2133 m 2

În şcoală  îşi fac studiile 443  elevi, care sînt instruiţi de 35 cadre didactice.

Biblioteca şcolii e  completată cu 17578 cărţi  inclusiv manuale 7473.

Cantina  şcolii dispune de 130 locuri, unde au posibilitate să se alimenteze practic toţi elevii.

Funcţionează  sala de sport cu o suprafaţă de 156 m2.

În şcoală e amenajat un atelier compinat de prelucrare a lemnului şi a metalului, este cabinet de muncă   de deservire.

Sînt în şcoală 4 apartamente de proiecţie cinematografică, 2 televizoare,6 magnitofoane, 4 electrofoane.

Încălzirea şcolii se face centralizat.

Este pe lîngă şcoală un loc experimental cu suprafaţa de 0,27 ha. Teren sportiv amenajat cu două terenuri de volei şi două de  baschet. În ograda şcolii cresc diferite specii de copaci.

Populația Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituie 2472 de oameni, dintre care 48.42% – bărbaţi și 51.58% – femei. Structura etnică a populaţiei în cadrul satului arată astfel: 97.90% – moldoveni, 1.74% – ucraineni, 0.36% – ruşi. În satul Balasineşti au fost înregistrate 815 de gospodării casnice la recensămîntul din anul 2004, iar mărimea medie a unei gospodării era de 3.0 persoane.

Istoria localității

Pentru prima dată satul Balasineşti este atestat în documente în octombrie 1433, în componenţa ţinutului Hotin. Mai tîrziu este menţionat în 1574, cînd Ion vodă întăreşte lui Gheorghe jitnicer satul Balasineşti cu mori pe rîul Vilia, pe care l-a cumpărat pentru 1000 de zloţi tătăreşti de la Toader şi fratele său. Balasineştii va rămîne şi în continuare în posesia acestei familii, iar în aprilie 1587 domnia îl va întări din nou lui Gheorghe, care este la această dată pîrcălab de Orhei.

Resurse naturale

Suprafaţa totală a satului alcătuieşte 2756 ha, dintre care:
•    intravilan – 253,44 ha,
•    gospodării ţărăneşti – 327,1 ha,
•    livezi – 66 ha,
•    drumuri – 18,9 ha,
•    păduri şi fîşii forestiere – 671 ha,
•    păşuni – 135,6 ha,
•    bazine acvatice – 19,34 ha.

Economia locală

Pe teritoriul localităţii activează 378 agenţi economici, dintre care în domeniul agriculturii – 3 agenţi economici şi gospodării ţărăneşti  şi 17 agenţi economici care activează în domeniul comerţului:
•    piaţă agroalimentară şi industrială
•    SRL – 4
•    ÎI – 5
•    Cooperativă Agricolă – 1
•    Gospodării Ţărăneşti individuale – 358
•    Farmacie – 1
•    Moară – 1
•    Oloiniţă – 1

Sfera socială

În localitate activează următoarele instituţii:
•    Şcoala medie cu o capacitate de 400 elevi şi un corp didactic alcătuit din 30 profesori, dotată cu bibliotecă, sală de sport şi cantină
•    Grădiniţa  de copii
•    Oficiul Medicilor de Familie
•    Oficiul Poştal
•    Muzeul satului
•    Casa de Cultură